D-ale tranziției sau Treptele integrării - III
Hamlet s-a maturizat brusc
după ce familia regală l-a internat la psihiatrie
ca să-l absolve de răspunderea penală
pentru crimele comise.
În urma scandalului,
începuse să circule zvonul
că e ceva putred în Danemarca...
După externare,
tânărul furios a devenit foarte docil
și sociabil.
De când nu mai hamletizează,
nu mai suferă.
La început, doctorii i-au recomandat
să nu-și mai pună întrebarea buclucașă
a fi sau a nu fi,
apoi familia l-a convins
că este mult mai confortabil și mai pragmatic
să opteze pentru a nu fi.
L-au lăsat să-și păstreze titlul de prinț
și l-au desemnat să răspundă
de rolul și implicarea casei regale
în promovarea democrației.
În acest scop, conduce mai multe fundații
non-profit (foarte profitabile)
care militează pentru respectarea
cu sfințenie
a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
A uitat întru totul de Ofelia.
Urmează să se căsătorească la catedrala Westminster
cu Horațio,
care lucrează la Consiliul Europei.
poezie de Traian Călin Uba din Și totuși, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sfințenie
- poezii despre sfaturi
- poezii despre scandal
- poezii despre responsabilitate
- poezii despre religie
- poezii despre psihiatrie
- poezii despre medicină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.