Peste timp
am modificat liniștea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
și instinctele primare din trăirea totală.
din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea și apusul de sub castani.
silabele au suflat în tăciunii mocniți
și noaptea rotundă a strălucit rece.
plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa și amnezia lunii
traversând tristețea teiului
și clipa schelet ia formă de cruce.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre tei
- poezii despre secunde
- poezii despre noapte
- poezii despre instinct
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.