Dorințe în vis
Azi în zorii dimineții
Era un falnic răsărit,
Iar la prânz simțeam căldura vieții,
Voiam să fie un soare cumplit.
Am gânduri și-o speranță-n suflet,
Singura ce e pe-acest pământ,
Aș vrea să am un mare urlet,
Ca atunci când aș fi cu flori în mormânt.
Au trecut zile și nopți cu vise,
Tu lângă fereastră mă așează,
Pe cer steaua noastră se-aprinde
Și vine al nostru înger de pază.
Frumos ne veghează o lumină,
Ce stă aprinsă-n fiecare noapte,
E ca un luceafăr pe boltă,
De gânduri bune să ai parte.
Nu vreau picături în ochi,
Căci o voce stranie se aude des,
Gandul meu duce la deochi,
Dar trebuie lăsate că duce la stres.
Luceferii au împietrit deasupra tuturor,
Privind în oceanul ocrotitor,
Să nu păzească nimeni în locul lor,
Căci vor sfârși îngrozitor.
Un chip frumos de înger visător,
Avea ochii ce luceau ca aștrii,
Venea cu-n zâmbet pătrunzător
Și-ajungea la norii cei albaștri.
Priveam spre zarea-înconjurată,
Ce n-am mai văzut niciodată,
În spate simțeam o săgeată
Și-n stomac fluturi și greață.
În zori sperăm la o clipă de soare,
Și-un trandafir roșu să-mi ofere,
Sărutul lui să-mi fie o plăcere
Și inelul s-aducă multă avere.
poezie de Eugenia Calancea (13 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.