Rudele lui Rosy

Cum veneam de la biserică, nepoată-mea şi eu,
Zise Rosy, "bunicule, cine este Dumnezeu?"
Căutând să-i răspund într-o potrivită versiune,
Cam asta-a fost tot ce-am putut spune....

Dumnezeu este esenţa noastră-n Univers,
Tot ce se află sus, jos, alături şi departe,
Atomul, norul şi luceafărul de seară;
Ciocârlia, delfinul şi-ogorul în care plugul ară,
Croiala Cosmosului din care facem parte.

Credinţa că există ceva de oameni mai presus,
În faţa căruia tu, cu-încredere, te-înclini supus;
Un Mumbo Jumbo sau un Destin, numit şi Joss,
Un Budha sau un Allah – oricum, un mare Boss
În viaţa ta... Cât timp există mările şi aştrii cei merei
Dumnezeul tău Etern va sălăşui în ei.

Trăieşte-n fiecare frunză care sub lună se răsfaţă,
Iar când florile mor, din viaţa lui El iarăşi le dă viaţă ;
Dumnezeu nu-i ceva din afară, nici aparte
De Natură, ci chiar inima naturii, fără moarte;
Nu-i Arhitectul (cum sunt eu, de pildă,-al acestui vers)
El însuşi este întregul Univers.

Zise Rosy, "Buni, ai un mod ciudat, un procedeu
Foarte-încâlcit de-a ţi-L imagina pe Dumnezeu.
Mie-întotdeauna-mi apare, pentru cine-întreabă,
Asemeni unui bunic uriaş, cu barba albă!"

poezie de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!