Intensitate
clipele străbăteau distanțe lungi
între două propoziții fierbinți,
eu rătăceam cuvintele
între două emoții,
privirile tale căutau o intensitate
pierdută demult,
când o aură îți înconjura încă
Luna,
și fața ei nevăzută.
gândurile mele se dispersau în neant,
se agățau disperat de o pendulă
în spațiu,
acele de ceasornic îmi cenzurau
secundele
și-așa efemere,
te căutam pe o hartă imaginară
în inima unui deșert,
într-un crepuscul,
tu mă împușcai din penumbră
cu gloanțe oarbe,
de ură.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.