Între
prin vifor de mirare trec ardente
nimicuri, doare pasărea ce vie-i...
în respirații albe-ale hârtiei
noi ne zideam divinități recente.
de înger teatru umbrei noastre fie-i...
ferind de-amurg inelele-n placente
tot două nunți au stihuri evidente,
în miez e prigonire poeziei...
mai sunt poeți, dar vieții nu au lume
să-i vină la mormânt nedescuiat,
să râdă negru, cu tristeți în spume.
pe cât tu ești zeire de-nviat
un vers există-acolo, să sugrume
rapsodul din secunda imediat...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.