Lacrimile norilor
m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
iar soarele săruta în zori de zi, norii
azi, trăiesc departe de mine, de voi
de ce să mă întorc înapoi
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici, lespedea e grea şi rece
rătăcesc bezmetic printre gânduri
afară, odată cântau cocorii
acum plâng, a jale, norii
mi-e sufletul pustiu şi greu
şi lacrimi curg în zori, mereu
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să plâng, văzând în jur ce se petrece
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!


Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.