Zarzărul
La o margine de drum ce suie înspre colină,
Pe tăpșanul înverzit, pe o pantă dulce, lină,
Dintr-un sâmbure micuț aruncat la întâmplare
A ieșit un zărzărel, a crescut, s-a făcut mare.
Firav, mărunțel, plăpând, a dorit ca să trăiască,
Se roagă să plece frigul, vitele să nu-l ciuntească,
A trecut prin vremuri grele, prin zăpezi, friguri și ploi,
Solitar și îndrăzneț nu vrea să dea înapoi.
Simte dorul depărtării, să fie toți laolaltă
În livadă, împreună grijile să le împartă,
E-mbrăcat în straie noi, s-a acoperit de floare,
L-încălzește și-l alintă razele mângâietoare.
Un prieten și-a făcut de urât să îi mai treacă:
Uliul și-a găsit sălașul, aninat în vârf, pe-o cracă,
Vântu-împrăștie miresme din măceșii singuratici,
Pe sub poala lui se joacă, zburdă mieii nebunatici.
S-a-ntors frigul pe afară, încă n-a scăpat de brumă,
Bobițe din flori ieșite tânjesc după vreme bună,
Suferă, se ofilesc, unele or să mai cadă
Dar el luptă, nu cedează, se bucură pentru roadă.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre singurătate
- poezii despre flori
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zarzări
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre ulii
- poezii despre prietenie
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.