Călător prin lumea oarbă

Unde mi-ai spus că mergi
şi de unde vii? Acolo
ploaia avea plete lungi de noapte
marea era albastră, iarba se juca verde
dar oamenii, oamenii aşteptau la cafenele
convivi străini să se îmbete cu vise?

Ce poţi să-mi spui de noi
sau ne-ai uitat pe braţe răsucite şi umeri frivoli?

Ce faci tu acolo pe unde umbli
pierdut prin lumea oarbă cu praful rămas pe rever
între apusuri şi câte-un răsărit pribeag, stingher?

Uite, pe frunte ai urme de vulturi
picioarele ţi-au obosit
de teama drumului şerpuit nătâng
s-au încălţat în lut nemângâiat greoi

Opreşte-te... Rămâi...
te-azvârli precum o frunză ruptă
din fructul uitat de sămânţă
ce fuge de-atingerea morţii
într-un tablou ce se pierde zadarnic
printre însângerate cioburi de oglindă

În tine se zvârcolesc insomnii de vis abrupt
nu simţi iubite că de atâta nicăieri
zăpezi pe călcâie ţi-au crescut...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!