În orașele torturii
În orașele torturii plouă veșnic la ferești
Cu picături chinezești.
Oamenii se-nchid în case ca-n fecioarele-de-fier,
Ușile le bat în cuie de-atelier.
Lifturile-s ridicate-n scripeții lui Torquemada,
Doare-orice etaj cu ele, doare când pășești chiar strada.
Și-n inelele din arbori se depune lemn de cruce,
Tot mai grele-s pentru cine anii-n spate li le-ar duce.
Ca pe ruguri ne aprindem de vreun dor sau de vreun vis
În orașele torturii, când gândim la Paradis.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre rai
- poezii despre ploaie
- poezii despre oraș
- poezii despre lemn
- poezii despre dor
- poezii despre cruce
- poezii despre copaci
- poezii despre China
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.