Cel mai frumos lucru de azi
Nu a fost ploaia mică și lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,
nu a fost reflecția ta
în ochii mei,
nici reflecția mea în ochii contemplării
și nici contemplarea
în ochii mișcării,
nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,
cum nici plapuma mamei,
așezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost și nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineață Electră*,
ci un polițist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.