Păsăruici şi păsărele

A păsării cântare
Şi-a ei mâhnire vagă
Colindă peste lume,
Făcându-i viaţa dragă.

Al ei tril mioritic,
Din stâncile cu flori,
Ni se revarsă criptic,
Şi-n chip revoltător.

Pădurea ei cu sălcii,
Izvoarele ei line,
Împodobesc copacii
Cu daruri genuine.

Şi-al ei popas nesigur
Spre virtuozitate
Mă cheamă să o bucur,
Că nu- s cântări ciudate.

Din zori până-n diseară
O clipă nu încetează
Să cânte –n primăvară-
Naturii, ce vibrează.

Al păsării cânt mare,
Şi-a - păsărilor şoapte,
Ne dăruiesc mirare
Şi grijă înţeleaptă.

Căci versul lor din cântec,
Închis în colivie,
A căpătat răsunet
Şi zboară, reînvie.

E primăvara lor,
În cântec de tristeţe,
Şi ne gândim cu dor
La dalba bătrâneţe.

Şi-atunci or să ne cânte-
Mirate şi rebele,
A- noastre păsăruici,
A -noastre păsărele.

Ferestrele deschise
Le-om ţine - să nuntim,
Ce cântece frumoase
Ne duc pe-un alt tărâm.

Şi apoi ne-om învoi,
Cu-ntreaga veşnicie,
Doar ca să auzim...
Un cânt de bucurie.

poezie de Lilia Manole (25 martie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!