Crepuscul
De-ar fi să cred răsăritul,
magiei asfințitului,
i-aș găsi sens.
De-ar fi să cred ciripitul,
și dans păgân aș fi,
și ultim fâlfâit de aripi.
De-ar fi să cred mugurii,
m-aș abandona soarelui,
cu ochii deschiși.
De-ar fi să cred vântul,
pe cei instrăinați,
cu sufletul i-aș imbrățisa.
De-ar fi să cred verdele,
aș întineri cu fiecare frunză,
până la primul surâs.
De-ar fi să cred liniștea,
aș renunța să te caut,
fiindu-mi deajuns ca exiști.
Pentru că,
în crepusculul dorului meu,
ești tu.
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cătălina Bontoi. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- poezii despre ochi
- poezii despre muguri
- poezii despre frunze
- poezii despre existență
- poezii despre dor
- poezii despre dans
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.