12
o scârbă
ca și cum ți-ai scoate inima și ai șterge oglinda cu ea
un burete ce îți pulsează în mână
te privești
unde
în ce
de ce
oglinda era doar un plan ce reflecta o imagine
poezia tot o oglindă
îmi scot ochii și șterg cu ei foaia
cum aș șterge cu radiera
toată poezia mea
... o scârbă
bobocii de păpădii habar nu au de icter
chiar dacă au sânge galben
întinde-te spre mine cu soare
cu lumină
chiar dacă
nu mai am inimă
nu mai am ochi
sunt doar un pumn de carne în palmă de hipopotam
cerul mă învelește în aer ca într-o placentă comună
cu tine
cu tine
cu blecher
cu poe
cu toate sarcofagele lumii
cu apolodor
e o scârbă ca un ficat
o aglomerație de oameni reci
de care mă lipesc ca de cearșaful ud al unui tuberculos
o scârbă vie
să scriem deci
poezie
din vise ce se spală cu leșie
dar... nu toți sparg placenta cerului
eu una
nu
întinde mâna sparge-mi oglinda
ca și cum mi-ai sparge inima caldă
să înflorească păpădii
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Erika Bloj. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.