La cantina de acasă

eu mi-am petrecut ultimul an între alei şi gargare de cafea,
duşuri lungi, saune spontane, trei mişcări de braţe laterale,
învârtitul vaselor ca un jockey, buretele produce muzică sintetică
pentru cine nu ştie, aşteptând să fiu văzut de patru ochi, dar cum lucrurile
nu merg ca în basme, aceşti ochi s-au uitat la mine ca nişte derbedei,
"băiatu', n-ai şi tu un foc?"

"n-am". E răspunsul meu final. Aş adăuga, dacă
mi-ar permite controlorul între vagoane, "vă recomand să
vă luaţi chiar voi unul sau mai bine zis să vi-l făuriţi".
în fine, ultima saună a fost o cameră a sirenelor, oricum e plin
oraşul de ambulanţe, poate ar trebui să ne viziteze şi pe noi din când în când,
să ne resusciteze piepturile amărâte, du-te vino, hai că e vineri,
dar abia aştept să scap naibii de voi la o cafea, la Hornbach sau la înot.

Tolstoi avea dreptate, ce să mai. Şi cumva ştiu că nu e bine nici aşa,
n-are cum, dar sunt şi eu destul de cotoi afurisit cu blana în locuri peticite,
şi sunt convins că şi ceilalţi motani fură oase la cantină, le păstrează pentru ei.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!