Teama ce urcă-n capilare
nu de voi îmi este frică ci de-ascunsul din adâncul meu
Dumnezeul voitelor și nevoitelor, apără-mă de mine cel trufaș
alungă de la mine lăcomia spiritului și spaimele curiozității
și păstrează-mă lin și clar ca apa de izvor
multă lume se teme de ceea ce poate să îți rezerve cel de afară, de întuneric, de moarte
dar puțini realizează răutatea ce zace în cel mai întunecat ungher al sufletului
și care nu așteaptă decât o geană de lumină pentru a se cățăra afară
până acum am luptat și am ieșit biruitor din orice încleștare
dar simt că puterile mă părăsesc, și presimt apariția fiarei,
prelingându-se peste ghizdurile prezenței mele urcând ca lacrima în capilare...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre frică
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre spaimă
- poezii despre răutate
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.