Darul meu
Poate, pentru alții, darul meu ar fi
fără vreo valoare, ne'nsemnând nimic
în gândirea celor care nici n-ar ști
câ e fără seamăn, cât ar fi de mic.
Pentru ei, pământul, floarea, mâna mea,
stând așa, întinsă, parcă a cerșit,
e-un tablou nevrednic, bun a-l arunca
și-a uita pe-acela ce l-a dăruit.
N-ar putea să vadă cum, în miezul său,
aura iubirii se înalță, vag,
din petale-albastre care-n gândul tău
sunt priviri cu care te-nveleam cu drag.
Numai tu, iubito, dincolo de el,
vezi cum eu, c-un zâmbet cald și dezarmant,
îți ofer în suflet un întreg castel,
mai presus de aur sau de diamant.
Numai tu-l vezi altfel, numai tu-l dorești,
știi de unde vine și, cu darul meu,
sufletul îți cântă pentru că iubești,
iar în ochi ai lacrimi. Le-nțeleg doar eu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre gânduri
- poezii despre cadouri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre valoare
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.