De s-ar preface lacrima în aburi
Îmi privesc lacrima cum ușor moare
Cutremurând pământul când l-atinge!
Îmi spală întâi chipul, de ce oare?
De ce doar când tristețea mă învinge?
Sau când durerea trupu' mi-l străpunge
Deschide pleoapelor lada cu zestre,
Tot ce-i de preț încearcă să-mi alunge
Pe ale irișilor, largi, ferestre!
De s-ar preface-n aburi, apoi picuri
Și-n al pământului ochi să se-adune,
Când voi fi lutul pentru mozaicuri,
Prin el privi-voi luna când apune,
Și lumea ce va deveni, nimicuri!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.