Un dezastru natural

Din imensa atmosferă ce doar mintea o măsoară,
Zgomotos se-aude o flamă ce din ceruri se coboară;
Când spre dreapta când spre stânga, printre norii plini de ploaie,
Întâlnind muntele-n cale după forma lui se-ndoaie.

Cine este această flamă? Şi ce veşti ne poate aduce?
Este fulgerul ce-ndeamnă, trăsnetul să ne apuce,
Dar muntele nu îl lasă, în adâncuri îl aruncă,
Într-o grotă fără forme, de ape săpată-n stâncă.

Drumul său lasă în urmă, pulbere neagră de fum
Şi un trăsnet fără milă, transformând totul în scrum.
Un dezastru fără margini, norii spulberaţi de vânt
Provoacă o vijelie, culcă totul la pământ.

Scurmă rocile şi stânca, le aruncă peste deal,
Şi urneşte o mocirlă ce se scurge în aval.
Tot ce-n cale întâlneşte, toacă, macină mărunt,
În faţa ta ce apare? Numai apă şi pământ!

Mă aplec c-o rugăciune: Doamne… Cu ce ţi-am greşit?
Mi-ai luat părinţii, casa, toate mi le-ai mistuit!
Acum… Ia mă şi pe mine, n-are rost să mai trăiesc,
Nu am lacrimi pe sub gene, nici pe cine să jelesc.

Vântul se mai potoleşte, iar puhoaiele se scurg,
Peste tot şiroi de lacrimi…. Doar o rază spre amurg
Mai pluteşte printre norii, de povară descărcaţi,
Ce-şi urmează a lor cale, noi…… Rămânem disperaţi,

Cu speranţa ce ne spune:„Viaţa-şi are drumul său”,
S-o trăieşti cum ţi-e sorocul şi cu bine şi cu rău.
De eşti vrednic, vei fi tare, vei învinge orice greu,
Dumnezeu?... E unul singur, el ne judecă mereu.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Votează! | Copiază!