Romanţa lacrimilor mele

…Omul, terminând cu vorba,
Nu ştiu ce-am mai întrebat,
Dar am plâns, am plâns întruna
Până când s-a înnoptat.

Apoi... am plecat spre casă,
Năucită de durere,
Lacrimile mi-au stors ochii,
Iar gândul, orice putere.

Ajungând pe strada noastră,
Câinii pe la porţi lătrau
Iar pe o bancă patru tineri
O romanţă fredonau:

-“In satu-n care m-am născut,
Nu-i cine să mă plângă,
Cei dragi de mult m-au părăsit
Chinul să le ajungă.

De-atunci eu singură trăiesc,
Mereu pe căi străine
Şi n-am pe cine să iubesc
Sunt tristă, vai de mine.

O... Doamne! Cu ce ţi-am greşit
De nu-mi mai ierţi păcatul,
Părinţii mi-i-ai osândit,
Ai osândit tot satul.

Nu am puteri să mai răzbesc
Poveri şi grozăvia,
Dă-mi forţă ca să mai zâmbesc
Să zbor ca ciocârlia".

- Ascultând aceste versuri
Am deschis uşa la tindă
Şi trecând printr-o odaie
Am ajuns lângă oglindă.

Mi-am privit ochii şi faţa,
Istovite de durere,
M-am spălat cu apă rece
Să-mi revin, să am putere.

Şi, văzând lampa aprinsă
In odaia dinspre vale
Am intrat să-i spun cucoanei
Despre această zi de jale.

Ea ştia de tragedia
De la Bălgrad şi din ţară
Şi de tata cum murise
Chinuit în acea “gară”.

Nu mi-a spus crezând că timpul
Le va rezolva, odată,
Nici n-a vrut să-mi redeschidă
Rănile de altădată….

Din ciclul: Prea multe lacrimi mamă

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Votează! | Copiază!