Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mrejele uitării zac mii de oseminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloanţe şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-ntrejească ţara. «O… Dulce Românie!»

Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.
La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,

De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,

Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«O, taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Votează! | Copiază!