În afara ta

cât să trec cele 1000 dimensiuni

mai mult decât un dor şi
până la o altă naştere din tine!?

şi ştii că am pleopele grele de-atâta pământ
încât, deşi nu-ţi aminteşti, cobori să mă arăţi
punct cu punct.

de fapt, în somnul tău pot să văd totul descompus
curgând spre un plus infinit
abia după ce am urcat treptele
şi m-ai rostogolit în aer într-o miime de timp,

brusc trezită adânc spre îndestulare
şi răvăşindu-mă cea de zi cu zi prin ceaţa gri,
cu o mână întinsă spre a te primi;
dar mai grea decât trupul.

aşa cum ar putea pleca neînsufleţit
de un adevăr omenesc atins de tine:

în doar două aripi, de lipsire păzindu-mi rana,
Atlasul norilor şi Queen

măsurându-mă a 1001 dimensiune.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!