Când se-apleca în şemineu o rază... (Sonet LXXXVII)

când se-apleca în şemineu o rază
prin munţii oblojiţi de nori şi ploaie
mă încolţeai iubito în puhoaie
de plete roşii ce-mi stăteau de pază
rupeai cu vântul oasele-mi greoaie
şi le-aruncai în ora de amiază;
curgeam încins prin tine ca-ntr-o oază
ce pielea în deşertu-ţi mi-o înmoaie
când din amonte-mi căutai căderea
în ochii tăi ca un izvor pustiu
îmi amorţeai şi aripa şi vrerea
ca mai apoi tăcând să nu mai ştiu
de ce frumoaso ţi-ai jertfit puterea
şi sufletul l-ai dăruit să fiu...

sonet de Ionuţ Popa (2 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Votează! | Copiază!