Prin lentilele tale oamenii capătă forme cuminți
dumnezeiești
neîncepute
chiar
ca fructele date în pârg
uneori taci să nu le zdrobești culoarea
cu un cuvânt
poate că greșești
sau poate că nu
și eu te ispitesc
aruncându-ți în minte gânduri
despre care nu aveai habar
m-aș bucura să tresari când versurile astea
vor trece prin lentilele tale
ca mărgelele prin firul subțire
sau ca stropii de apă pe buzele arse
dar nu se va întâmpla nimic
nici măcar o așteptare
nu aștept
nici măcar o tăcere
prin lentilele tale oamenii capătă forme cuminți
dumnezeiești
eu nu
eu nimic
nu pot să fiu începutul zdravăn
în care ne simțeam
minunat
și nici soldatul ucis
eu nu
eu nimic
m-aș bucura să te rogi pentru mine măcar
în miezul nopții
când îmi strâng neputința în cercul de foc
și visez că tinerețea ta
mă frământă mai mult
decât o poezie nescrisă
prin lentilele tale oamenii nu au nimic în comun
cu iluziile
sunt cuminți
eu nu
eu nimic
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre tinerețe
- poezii despre noapte
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre lentile
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.