Nemuritor si rece

O cavernoasă gură ce fălcile îşi frânge
De-ncheieturi ce varsă mereu noroi în vis,
Cu ochii roşi-n flăcări, în goana după sânge,
Pare un duh sau idol, îngrozitor proscris...

Chiar umbra sa-i otravă de viaţă şi mister,
Un aer respirându-l scâncim ca nişte prunci
Când totul este vrajă şi-un scutur până la cer,
În dâre se-adună din munţi sau din spelunci;

O inimă încuibată, pe-un ou al veşniciei,
Cu piscuri lungi de gheaţă ce i se scurg în vine.
Aţâţă-n el durerea, o boltă-a scârnăviei
Se blastămă şi-i teamă, îi teamă de-al său sine...

Noian de rele ceasuri aşteaptă să ferece
Şi alte inimi dară spre nemurirea rece!...

sonet de Vasile Zamolxeanu (14 februarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Votează! | Copiază!