Persefona... Simfonia luminii...
... zborul alb... melodia sufletului... și Soarele din Noi...
Prin luminișul Nysei toamna înfloreau
în leagănul de raze sfioase albăstrele,
îndrăgostite, nimfele, feeric culegeau
mirese-romanițe și tândre gălbenele.
Le admira Demetra, cu licurici pe umăr,
frumosul legănau pe unda de lumină...
sau răzvrătit în umbra unui Neastâmpăr,
păzindu-și Persefona de soarta sa haină.
Se-ndrăgostise Hades, cerând-o de soție,
cu Zeus convenise să nu mai piardă timpul,
când s-a întors acasă, răpusă de hoție,
Demetra-ndurerată a părăsit Olimpul.
S-ă vestejit lumina în nouă zile sumbre,
ruga natura toată fiica să-i întoarcă...
un sâmbure de rodie făcuse printre umbre
etern în țara morților iarna s-o petreacă.
Prin compromisul zeiilor se hotărâse soarta
celei mai dulci copile, ce veșnic o va plânge,
prin viscole și-nghețuri ține deschisă poarta
s-audă cântu-n muguri pe urmele de sânge.
Seninul albăstrelelor pictează cerul fricii,
inima florii dalbe cu galbenul gândirii
din energii astrale zidește edificii
și-n bezna din infern se-aprind culori Iubirii.
Ascund blastogeneza în suflet liciricii
și-n cărămizi căldura din glasul amintirii...
Condac de hram fecioara mereu cântă Duminicii
gravează-n vis mozaica pe geamul mănăstirii.
Soarele-i este-n suflet... în zori trimite unde,
croiește noi cărări când se răcește ceara,
scânteile materne-n metafore profunde
o cheamă din infern s-aducă primăvara...
Soarele-i este-n cuget... prin agitări nocturne
pe limbile străine vibrează umbre negre...
trezindu-și echilibrul durerilor eterne
și lor le luminează, în schimb nimic nu cere.
Soarele-i este-n rană... e legea cea nescrisă,
geneza plăsmuirii prin doine sângerează...
surâsul moare-n zâmbet, speranța din eclipsă
păstrând sărutul zorilor, noi doruri venerează.
Se plimbă printre flori... mușcate de înghețuri,
renaște ghiocei cu-albastre idealuri...
prin muguri inocența se leagănă în lanțuri,
purtând pe aripi Cerul ca apa între maluri.
Văd Pasărea Luminii... nu are anotimpuri...
ecoul frumuseții îl cântă în pasteluri...
nu va avea nici forme, nu va avea nici chipuri...
e Muzica Iubirii înveșnicită-n zboruri...
poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre muzică
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- poezii despre flori
- poezii despre albăstrele
- poezii despre alb
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.