Atâta toamnă!
Atâta toamnă se-ascunde în mine,
Că sufletul a devenit ca o cumpănă
Prolog al lacrimii pe altarul de suflete.
Atâta vânt mi-a cutreierat în inimă,
Că roșul carmin al inimii
S-a risipit pe cerul
Cu miros de nucă și scorțișoară.
Sunt o cumpănă de fântână, da,
Părăsită de ceasuri și stele,
Singură, plângând, desenând
Imensitatea de smoală
Sub dunga gri a tăcerii,
La frontiera unde
Necunoscutul din mine
Evadează pentru a fi om.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.