Regretele vor creşte

Vor trece luni
şi vor trece ani.

Şi va fi un capăt de drum
la care timpul
se va opri
uitându-se în urmă
la pădurile de cuvinte

şi la spânzuraţii cu piepturi sparte.

De acum, Singurătatea mea
e un sat pustiit.
Peste noapte,
Toate Cuvintele l-au părăsit.

Poate au fost asuprite
de tăcerea cotropitoare.

Poate că au căpătat alte înţelesuri
şi s-au mutat
mai departe,
în locuri nemaivăzute,
neştiute,
pe drumuri încă neumblate.

A dispărut
un întreg trib
de cuvinte.
O întreagă viitoare civilizaţie
de aduceri-aminte.

În urma lor,
a mai rămas un rug.
Cenuşa
încă mai e caldă.
Undeva,
încă se vede fum.

E fumul rămas,
după ce a ars
şi ultima vocală.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!