Câinele galben
Cu inima în mână, am mers prin oraș,
pășind pe prima zăpadă din anul ăsta.
Și inima mea, stropită cu vin și oțet,
continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani,
în timp ce coțofenele se adunau pe umărul toboșarului.
Oasele singure nu mă puteau salva.
Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinței.
Numai un câine mare și galben s-a îndurat de mine,
a venit spășit și mi-a mâncat inima, fără grabă.
Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.
poezie de Doina Ioanid
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre câini
- poezii despre zăpadă
- poezii despre ritm
- poezii despre oțet
- poezii despre oraș
- poezii despre mâncare
- poezii despre inimă
- poezii despre galben
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.