Genune pe genune cheamă
M-am adunat în vârful sufletului,
am dat drumul stărilor amonte, la decolteul zorilor.
M-am adunat în jindul cascadei pentru susurul dulce
de dincolo de ruptura malului,
ca o peniță în mâna Lui Dumnezeu
ce scrie pe trupul tainei cu cerneala dăruitoare
de lumea ce o-ncape.
Am rămas cu ceea ce știu din înfruptările aerului.
Dacă m-au întâmpinat vlăstarii ferchezuiți de primăvară,
mi-i amintesc pleznind de entuziasmul căldurii,
dacă m-au așteptat cutremurătoare ploile,
mă pregătesc pentru inundații și proptele de vânt.
Când m-au urmat în pivnița inimii semințe de cer,
le-am udat rădăcina,
când au călcat pe chiștocul nopții
după eterice atingeri de zare,
m-am retras scorbură, scripcă de patos,
scotocind lemnul de cânt
și ca Magritte, mi-am lăsat mâna să picteze natura
între văz și orbire, între lumină și rătăcire.
Bag seamă, genune pe genune cheamă.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
- poezii despre pictură
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.