Poemul valurilor
Întind gândul, îmbrățișare,
așa cum întind mâna după fructul oprit de fața împărătească
ce a repartizat fiecăruia câte o bucată de cer,
câte o haină de îmbrăcat eternitatea cu pipăitul stărilor,
câte un umeraș pe care să își pună intimitatea,
să prindă și să desprindă nasturii cuvintelor,
martori ai deschiderii și închiderii șifonierului inimii.
Întind gândul, atingere măiastră,
mai mult decât ar putea chiar palmele,
tortițe de prins darul vieții,
gata de muzica ființării,
gata de eliberări, planări în aerul viselor.
Sedusă de muza, alchimist,
ce schimbă în zbor dorul pescărușului,
leg și dezleg șiretul de care atârnă înfățișarea întinsului.
Ca dintr-o peșteră, scot capul în gura pădurii de simboluri,
mă întind, maree,
să îmi descopăr prelungirea în rezonanța undelor.
Artistă fără pereche, marea îmi răspunde în poemul valurilor.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre speologie
- poezii despre simbolistică
- poezii despre seducție
- poezii despre schimbare
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.