Viaţa-n floare de lotus

O să se tragă zăvoarele de lemn,
porţile o să suspine din încheieturi,
se va lumina dincolo de ziduri,
de vor năvăli fluturii pictaţi.
Aburi din pământ se ridică la ceruri
şi ele au scările trase.

Asemenea unor sertare cu obiecte diverse
memoria mea se deschide încăpătoare,
rămâne fără margini.
Se decojeşte noaptea până la piele
atât cât să se poată iubi cu stelele
aşteptând luceferii să coboare pe pământ,
zburători cu aripi reci prin visele femeilor.

Tu torni în mine mierea într-o amforă
şi o aşezi între pietre preţioase.
Se vor subţia după ploi marginile
şi-n freamăt vor aluneca printre noi,
să germineze mai departe din sâmbure
viaţa ce se deschide-n floare de lotus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!