Lumina soarelui în grădină
În grădină, cu străluciri de miere,
Lumina devine tot mai clară și mai rece
Nu putem reține-n cușca lui de aur
Minutul care trece;
Toate-au fost spuse și, ca atare,
Nu ne mai putem aștepta la iertare..
Libertatea noastră, o suliță în zbor,
A trecut meridianul zilei, e-n cădere,
Țărâna o cere, se-aștern peste ea
Sonete și păsări, ochi vindecați de vedere.
Prieteni, nu vom mai fi nici măcar ca părere,
Ne vom evapora curând ca apa dintr-un nor.
Cerul e tot ce ne trebuie pentru planare,
Pentru a desfide-al clopotnițelor cor,
Precum și pe toți demonii cu tobe de-oțel
Dar sentința proniei se-aude tot mai clar, mai sonor:
Când te cheamă țărâna, cerul nu-ți poate fi de-ajutor...
Murim, Egipt, murim, nu mai există scăpare
Și nici nădejdi de iertare;
Cu inima-împietrită de-acum,
Suntem bucuroși să fi fost cu tine
Sub fulgere și ploaie, sub tunete și fum
Și recunoscători, la capăt de drum,
Pentru grădina luminată de soare.
poezie de Louis MacNeice,1907-1963
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.