Hardcore
mi-ar trebui o femeie care să mă consume
și să mă ruineze
să-mi poruncească și să-mi înăbușe revoltele
cu o mână de fier
care să vină peste mine ca un incendiu în California
sau ca o viitură
o femeie care să fie în stare să mă împingă cu tocul pantofului
în groapa bulversării
și să arunce prima lopată
una care cu o singură privire aruncată în tren
sau pe vreo scară în mall
să-mi ia tot
ca un crupier indiferent
care să mă convingă să-mi las în urmă viața și țara
și s-o urmez
care să-mi fie epoca renașterii și marea ciumă în același timp
revoluția din octombrie pentru climatul meu democratic
o continuă mare depresiune
nu una a convențiilor sociale
și nici a jumătăților de măsură
conștientă, mai ales, de arsenalul nuclear pe care-l deține
după bretele
mi-ar trebui o femeie care să mă marcheze
și să mă execute silit prin atitudine
să se dezbrace producând în mine
ușoare mișcări seismice
miraculoase răsturnări de situație confuzie generală
în sistemul meu de valori
cred că asta am meritat
o femeie care după ce face dragoste cu mine
mă sfâșie în bucăți
și-și hrănește puii
poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre țări
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre valoare
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre revoluție
- poezii despre revoltă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.