Să vreau să fiu a ta
Degeaba mă iubești apatic,
De nu tresar când mă atingi
Nu te feri să fii sălbatic,
Înspre extreme să mă-mpingi
Degeaba mă săruți pe buze
Și-mi spui că mă dorești nebun,
Când trupul meu caută scuze,
Pe care-n vorbe nu le spun
Degeaba-s mângâieri pe frunte,
Când eu pe sânii mei aș vrea
Atingeri care să asculte,
Tot ce acum pot doar visa
Degeaba cumperi flori frumoase,
Dar mâinile nu-mi spun nimic,
Vreau degetele-ți să îmi lase
Fiori ce m-ar trezi un pic
Nu vreau să fii numai bărbatul,
Ce siguranță îmi va da,
Fi-mi și iubirea și păcatul,
Ca eu să vreau să fiu a ta
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.