Imposibila tăcere
Simt cum roade tăcerea prin sânge,
de-o să scot în afară toate acumulările turbate
ca o avalanșă declanșată pe neașteptate
acoperind pe cei vinovați și pe alții.
Așa-mi crește imaginea cu o stea,
mă descarc de îndrăzneala tăiosă
ca un râu revărsat peste câmpii.
Dar întinderea îl alungă și-l pune între maluri
ca pe o depărtare la marginile mărilor de corali
de unde se pescuiesc perlele gigant
mai scumpe decât aurul.
Simt cum tăcerea mă roade iarăși,
atât de mult am tacut
până m-a luat refluxul
și-n apropiere nu era nicio barcă,
numai țipătul pescărușilor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre vinovăție
- poezii despre sânge
- poezii despre râuri
- poezii despre perle
- poezii despre imagine
- poezii despre creștere
- poezii despre bărci
- poezii despre avalanșe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.