Zilele ce vor urma
Nu știu cât voi mai trăi,
Sub ce auspiciu voi muri.
Nu știu cum și nu știu cât
Va mai îndura acest pământ.
Lacrimi înabușite și durere mascată,
Războaie și mascaradă.
Atâta ură, fără masură,
lupte de stradă.
Atâta violență,
Uităm că suntem frați,
A patriei mamă.
Ne sfâșiem între noi,
Pentru ideea de mai bine,
Ne furăm unii pe alții,
Să ne asigurăm traiul zilei de mâine.
Vărsare de sânge,
Priviri care ucid,
Rămânem consternați
la toate ce se-ntâmplă,
Nu ne pasă, câtuși de puțin.
Creiere îmbibate de otravă,
Sub anestezie totală,
Ne vindem sufletele pe tavă.
Hipnotizați,
Avem o imagine distorsionată a realității ideale
Puși la zid,
Ni se pune lacăt pe cuvinte,
Ce devin arme letale.
Minți murdare alimentate cu răutate,
Spulberă vise, ucid suflete nevinovate.
Încătușați de adevăr,
Puși la pământ de minciună,
Nu mai avem putere să răzbim
Zilelor de pe urmă.
Zilele ce vor urma, se scriu deja,
Totul ține de timp,
Pioni în mâinile propriului destin,
Cădem, ne lovim, dar nu renunțăm până reușim.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre suflet
- poezii despre minciună
- poezii despre adevăr și minciună
- poezii despre visare
- poezii despre violență
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.