Interviu cu Ioana Radu (regina romanţei româneşti)

- Doamna Ioana Radu, în primul rând...
-... în primul rând, deja e târziu,
şi oamenii mor târziu de curând.

- Doamna Ioana Radu, vă mulţumesc...
- "mulţumesc" e un gând de regret urmat,
un ieftin coniac în cafele turnat,
aşa că nu ma privi galeş, dragul meu,
ochilor umezi le citesc mereu apele,
dar pleoapele, vai!, ploapele,
sunt minciunile de după, de după.

- Ce ne puteţi spune...
- când "spun", nu aud ce spune celălalt,
aşa cum un salt
abia învinge avântul,
cum sicriul abia învinge pământul.

- Totuşi, aş fi vrut să...
- aşa aş fi vrut şi eu, şi tot aşa, tot aşa,
aş fi vrut să mă întrerupă cineva
când tinereţea pleca.

- Totuşi, cititorii noştri ar vrea să ştie...
- că sunt pe atât de bătrâni pe cât de tineri se simt,
că frunzele sunt ceaţa mormintelor de-argint,
că e târziu şi trebuie să suflu în lumânare,
şi doare.

- Dar...
- dar te rog să mă ierţi, peste câteva toamne,
vai, Doamne!,
am întălnire pe acelaşi drum
de scrum
şi de altădată,
unde îl aştept,
unde niciodată nu vine
şi niciodată nu-i drept.

- Vă mulţumesc!
- Cu drag, dar şterge-mă din gând
ca şi când
niciodată n-am fost,
niciodată cu rost,
nicicând, nicicând.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!