Mareea de iluzii
Mareea de iluzii tălăzuind cărări creștine
Melci rămași pe țărm, convingător au ruginit
Încerc condescendent să fiu și mai firesc cu mine
Dar pleoapa ofilită nu pot să o mai ridic
Nici valuri răzvrătite nu mai fac pe un cal albiu
Eu și calul falnic, suntem ființe intrinseci
Ai lumii buimăcite ce-n frâie n-am putut să țiu
Grăbiți oamenii pe oameni vor tot vâna în veci
Copaci cu vârful lor curat bat cerul să-l trezească
Și pier apoi în gura prea abstractului abis
Acolo unde ochiul nicicând nu o să privească
Și unde s-a născut rebel zadarnicul meu vis.
Fuior am încercat să fac din repezile ape
Dar m-au domesticit rupându-mi fiecare os
Atunci, eu chiar nu aflasem că seara e aproape
Că viața-i dată cu-mprumut și lumea-i de prisos
poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre vânătoare
- poezii despre visare
- poezii despre seară
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ochi
- poezii despre naștere
- poezii despre gură
- poezii despre curățenie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.