Către nicăieri

Dezgheaţă coapsa câmpului sălbatic,
Fii liniştită, mamă, cum erai,
Toţi îngerii cu sângele corai
Apasă peste crucea mea apatic.

Ce dimineaţă neagră şi sticloasă
S-a înşeuat pe coamele de munţi!

Eram şi tineri şi eram cărunţi
Şi ne-ndreptam cu toţii către casă.

Din vârful pasului însângerat
Copiii mei se-ncumetă să fie
Copii născuţi de ieri pe datorie.

Atât le-am fost şi-atât au meritat.

Slăbită şi cuminte, fiica mea
Se urcă pe copitele de brazi.

Din vârfurile paşilor nomazi,
Dezgheaţă coapsa câmpului de nea
Şi plângi pentru miimile de ani
În care n-am trăit îndeajuns.

Copiii mei, pe unde v-aţi ascuns,
În gâtul nopţii strâns de bolovani?

Copiii mei, pe unde aţi murit?

Vă plânge noaptea asta înmiit.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!