Femeia, domnule

femeia, domnule, trebuie ţinută pe palme de-amor
cum ţii liniştea ta cea mai de preţ
în tezaurul muzicii de sacru,
o tăcere-i femeia acolo
cântându-ţi iubire cu ochii

domnule, femeia trebuie şoptită
nu strigată în gura mare
ca la vânzarea poftelor,
învelită-n lumină îţi intră-n privire
pe imnul de clipe

nu intra nedesculţ în odaia dinăuntru acelei
plătitoare cu banul iubirii la tine,
odrăslind tihne în plaiul zbuciumului tău
când dumnezeul e prea aproape de crepuscul în credinţă
şi lumânarea zideşte biserici de frică
fără de fum, ce să înalţe ruga la slavă

femeia, domnule, are cheia
ce descuie sipetul cu verighete
la nunta pruncilor cu viaţa,
acolo doarme fericirea femeii;
spectator la teatrul acesta
gândeşti luciferic a nu fi mai mult decât preludiul unei tragedii
pe sârma existenţei pruncul acrobat
la capăt îl aşteaptă femeia

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Votează! | Copiază!