Sufletul timpului
S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, și prin perdeaua de paratrăsnete,
strălucește luminătorul vieții.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibrația sărbătorind în exclamații viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschiși,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră așteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivnița virtuților,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetițiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanțele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
Ca un canibal, se hrănește vremea cu ore cremoase de trezire.
Nimeni nu vede fotografia resortului.
E un omagiu adus rostuirii.
S-a făcut noaptea zi.
Surâde curios Atlanticul în revărsare melodioasă
peste țărmul titrat de biserica stelelor.
Își trage răsuflarea.
Mă acompaniază apa angro, în pregătirea continuă de însoțire.
Se sprijină pe fotoliul valurilor, rupte în balans,
găsindu-și deopotrivă odihna și nesomnul.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre muzică
- poezii despre apă
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre telescop
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.