Zborul
Pe stânga, mă bucur că prind în palme clipa ocrotită de tăcere.
Alunec lin pe fusul orar, teleportată în sămânța regăsirii.
Călătoresc pe aleea lăuntrică, în lumina difuză a mișcării.
Se coace la soarele gândului covrigul împletit al așteptării.
Cu sare și mac, prinde gust râvna mâinilor.
Până și găurile au sens, prin ele se trece din întuneric
în soarele râsului ca prin brățara argintată a zenitului.
Se prinde roșu timpul la braț, împletitură de suflet.
Mușc pofticioasă din pasiunea creșterii.
Pe dreapta, mă bucur de liniștea argintată a stâlpilor.
Mă îmbrac în șalul zilelor.
Mi se înfășoară de înserare, de părul ciufulit al pendulei zorilor.
Se trage semnalul la vama luminii?
Se îngustează sau se lărgește portalul? Trădată de căldura privirii,
caut coliba în care se coace fericirea.
Alunec lin pe fusul orar și mă trezesc în centrul lumii, în ascultare.
Zbârr! Zbârr!
Se echilibrează zborul.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre întuneric
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre vamă
- poezii despre tăcere
- poezii despre trădare
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.