Istoria naturaleții
Sprijinind pereții zilei cu dezbrăcarea de distanțe, fotografiam ecoul.
Ce captură de viu și de taină!
Am întors capul dinspre odinioară înspre prezentul clipelor.
Însetată de icoane, am sorbit aerul cald, fierbinte al casei.
Mă racordam euforic la rodia gândurilor.
Beam din vinul carmin al sufletului ca din fântâna
în care se strămută galeș veacurile.
Și parcă țineam în palme soarele și luna,
așa cum își leagănă doica puiul flămând de laptele vieții.
Ora trimitea săgeți și cu o simplă privire lipită de străfunduri.
Îmbătată de dorul eternității,
citeam în ochii ei aprinși, lumânăratici:
,, Ascultă glasul fără de glas!
Circulă pe partea carosabilă a memoriei! Circulă pe viteza serafimilor!
Din tine își beau bucuria și aleanul.
Transportă lumina.
Sculptăm împreună istoria naturaleții.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre viteză
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre transporturi
- poezii despre suflet
- poezii despre sculptură
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.