Să ne "iubim" parlamentarii...

Îi urmărim aproape în fiecare zi pe sticlă,
Şi ne–am obişnuit cu felul lor de a fi,
Din viaţa noastră, ei nu pot lipsi o clipă,
Mi–e teamă că aşa va fii până-oi muri.

Nesuferiţi, umflaţi şi etalându–şi morga,
Sfidând şi bunul simţ, dar mai ales pe noi,
Stau tolăniţi în jilţuri, din piele de Cordoba,
Şi dorm, neruşinaţii, de luni şi până joi.

Salariile şi le măresc după a lor dorinţă
Şi anual, ca pe ciorapi maşinile îşi schimbă,
Vorbesc şi despre legi atunci când au voinţă,
Dar rar, că ei dacă nu dorm, se plimbă.

Ne spun, că merg la muncă-în teritoriu,
Şi neavând ce face, îi credem pe cuvânt,
Realizăm cum ei ne duc voit în derizoriu,
Iar nouă ne rămâne, să-i înjurăm în gând.

Anticipând intrarea noastră-n Europa mare,
Şi–au stabilit ca teritorii Roma sau Parisul,
Şi atunci, desigur, doar pentru acomodare,
Ei trec pe acolo primii asumându–şi riscul.
Noi le plătim, că ei nu-şi pot permite,
Să strice din dolarii ce–au strâns aşa uşor,
Se străduiesc chiar note fabuloase să achite,
E vorba doar de averea ţării şi nu de banii lor.

În ţara noastră lumea e–mpărţită-n două,
Şi asta sigur, doar din vina acestor şarlatani,
Majoritatea care sunt săraci, asemeni nouă,
Şi clasa lor, adică a celor cu mulţi bani.

Să iubim parlamentarii am zis–o eu în titlu,
Dar sunt sigur că nimeni ideea nu va agrea,
Cred că aţi înţeles uşor că sunt un hâtru
Şi că–i înjur de fapt, însă în sinea mea.

poezie de Paul Constantin (8 octombrie 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Votează! | Copiază!