O carte o puteai citi de mai multe ori şi o puteai vedea de fiecare dată altfel. Era exact acelaşi lucru ca momentul în care cunoşteai o femeie: într-un fel o înţelegi la douăzeci de ani şi în alt fel o înţelegi la treizeci, patruzeci, cincizeci de ani. La douăzeci de ani e posibil să nu ai răbdare s-o termini şi, înainte de a o termina, începi alta. La treizeci de ani o citeşti în paralel cu alta, încercând să te descoperi pe tine. La patruzeci de ani, dacă ea ţi-a lăsat o impresie bună, îi dai o şansă până la final. La cincizeci de ani, ştii cine eşti şi ce îţi place – o reciteşti nostalgic, pe nerăsuflate. Dar ce se întâmplă cu acea carte veche, deschisă pentru prima dată? Din ea se varsă, prin particulele de praf, lacrimi uscate. Acea carte, precum iubita fidelă, are ochi doar pentru tine, iar când ţi se deschide – citeşte-o tandru şi cu răbdare, căci te-a aşteptat mult.

citat din romanul Din octombrie până în martie, II de Carmen Stoian (2018)
Adăugat de Carmen Stoian
Votează! | Copiază!