Viaţa Scriitorilor

Viaţa Scriitorilor, o viaţă risipită,
Pe albe foi şi pajişti înverzite,
Un pumn de stele, şi unul de argilă,
Rupte din cugetul şi cordul lor puternic.
Viaţa Scriitorilor, dorinţa tuturora,
Să aibă călimara în suflet şi în gând,
Şi-o albă pană, vrednică în noapte
Topind în ea, paşii timpului cu insomnii fierbinţi.
Viaţa Scriitorilor, un Univers al lor,
O caldă puşcărie, zidită chiar de ei,
Un beci în care ei, sunt grădinarii veseli,
Punând seminţe, pentru a scoate viitoarea carte.
In mintea lor toţi fluturii, sunt înviaţi uşor,
Cu apa sfântă din ploaia Lui Hristos,
Iar sufletul se joacă, prin ochii de copil,
Să soarbă bucuria pentru un nou poem.
Captivi în propria tristeţe blândă,
Se împletesc cu mintea prin toţi fiorii reci,
Coboară-n carne, prin pielea lor bătută,
Să pună pe hârtie, nămolul strâns în piept.
Viaţa Scriitorilor, un cufăr cu minuni,
O ladă prăfuită cât sunt sub Soare treji,
O gară pentru alţii, ce au trecut pe-acolo,
Şi nu au dat doi bani, pe rândurile lor.
Şi brusc după o ploaie, apare curcubeul,
Un ochi de fată găseşte cutiuţa,
Şi scoate rând pe rând, poeme conservate,
Tot Timpul deţinutului, lăsat pentru noi toţi.
Viaţa Scriitorilor, o viaţă asudată,
O vale de dureri, şi bucurii cerşite,
Un deal cu spini, şi sfinţi aduşi pe el,
Să termine de scris o carte începută.
O rugă este viaţa lor în rânduri,
Sunt doritori de a lăsa ceva în urmă,
Un pumn de stele, şi un colţ de Soare viu,
Luate din inimile semenilor întâlniţi.
Viaţa Scriitorilor... e dură,
Se lasă mângâiată uneori de Moarte,
Trece prin ochii criticilor ca şi apa,
Ce este preţuită, doar în momentele de sete.
Viaţa Scriitorilor, o moarte lentă,
Ce strânge-n ea mistere şi magie,
Surâsuri de femei şi doruri din bărbaţi
Întinse pe o coală, asemeni ninsorilor de Iarnă.
Unele se pierd sub paşii timpului,
Altele prin viaţă, în doine şi viori,
Sunt aruncate-n lunci, şi peste cimitire,
Ori sunt amestecate, prin lucrările elevilor.
Viaţa Scriitorilor, o punte de suspin,
O punte plină ochi sub ceruri şi sprâncene,
O adiere caldă, prin gene şi prin mâini,
Ce vor deschide cartea, rupând în irişi puntea.

poezie de Adelina Cojocaru (3 martie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Votează! | Copiază!