A fost odată
A fost odată ca niciodată,
Dar cred că n-o să mai fie.
Pe când bunica era fată,
Nu se știa de bogăție.
N-avea nici haine fel de fel.
N-avea palat, nici termopane.
Nici bani n-avea, nici mobilier...
Doar o căsuță cu obloane!
Avea o casă bătrânească
De la străbunii ei rămasă.
Că singurei cu truda lor
Și-au făurit un cuibușor.
Desigur, tot satul i-a ajutat.
C-așa era pe acea vreme.
Vecini, cumetri și cumnați,
Moșnegi și babe, și vădane.
Amestecau lut, pleavă, apă.
Apoi oamenii îl călcau.
Și se numea aceasta,, clacă''-
Căci între ei se ajutau!
Și tot cu claca au clădit-o.
La fel au și acoperit-o.
În alb pereții au văruit
Și era bine de trăit!
Aveau lejancă mare în casă-
Mobila cea mai prețioasă.
Pe ea dormeau copiii cu bunica,
Iar lângă ei torcea pisica.
Aveau mereu cotețul plin
Cu cocoșei și cu găini.
Iar în ocol-văcuță, purcei, cârlani...
Aveau gospodărie-așa ca la țărani.
Și masa mereu le era plină
Cu măliguță, lapte, brânză și smântână,
Jumări și murături aveau-
De foame, iată nu mureau!
Chiar de purtau haina cârpită,
Dar era lumea fe-ri-ci-tă!
Și chiar dacă munceau din greu,
Îi mulțumeau lui Dumnezeu:
Că au sare, că au pâine,
Că au mamă cui îi spune!
Că au frați, că au surori,
Că au în grădină flori...
Dar azi? Nu fie cu bănat,
Lumea tare s-a schimbat.
Avem de toate: condiții și tehnologie...
Dar nu avem esențialul-Omenie!
Azi mulți au profesii, studii, intelect...
Dar din păcate, duc lipsă de stimă și respect!
De aceea, dacă aș putea,
Timpul înapoi l-aș da!
poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.