Cât de scupă ți-e Ființa
Când pe brațele iubirii
Tu Isuse ne zidești
Ca un rod al mântuirii
Ca pe palme ne primești
Ne umpli de bucurie
Și Tu masa ne-o întinzi
Doamne parcă-n veșnicie
Și în brațe ne cuprinzi
Cât de scumpă ți-e Ființa
O Isuse Domnul meu
Când ne umpli de credința
Ta de Veșnic Dumnezeu
Numai Tu pe veci ne dai
Și lumina și cântarea
Să pășim cu Tine-n Rai
Trăind Doamne îndurarea
Legăturile iubirii
Tu Isuse ni le-ai dat
Un rod sfânt al mântuirii
S-avem sufletul curat
Ochii Tăi azi de lumină
Ca o flacără de foc
Vor pe brațe să ne țină
În lume să n-avem loc
Ci doar în neprihănire
Zi de zi să ne zidim
Toți străpunși de-a Ta iubire
Pururea să te iubim
Ba să ardem pentru Tine
În iubirea Ta aprinși
Împlinind cum se cuvine
Ce voiești să fim admiși
Sus în cerurile sfinte
Și la pomul sfânt al Vieții
În a Tale-nvățăminte
Ca și roua dimineții
Tu să ne fii Isus soare
Și menire și destin
S-avem parte de salvare
Și ajutorul Tău din plin
Să ne umpli doar de Tine
Și de tot ce Isus vrei
Până-n viața care vine
Să fim toți Isus ai Tăi
Să-ți cântăm atunci cântarea
Veșnic noi să te slăvim
Căci ne oferi Domne-ndurarea
Pururi Ție să-ți slujim
poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre muzică
- poezii despre foc
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.