Hamal

fiecare zi o scară
urc şi cobor bagajul ei
pentru puţin
trec pe lângă uşi închise
uneori se aud tot felul de cuvinte
care nu pot fi aşezate în vreun dicţionar
zgomote imposibil de transmis unui suflet
cu greutatea prin lume
înghit mirosuri amestecate uneori îmi ţin respiraţia
oamenii au mereu ceva de ascuns
nu şi acest parfum al indiferenţei
adesea trebuie să despic întunericul
cu forfecuţa de unghii să-l îndepărtez
ca pe un eponichium lăsat să crească
la întâmplare un soi de lumină mălăioasă
îmi străpunge irişii mă doare firul de
iarbă găurind asfaltul ceaţa mă împiedică
să văd lumea cu alţi ochi
asemenea mie coboară şi urcă
doar când găseşte de cuviinţă că
joaca de-a baba oarba e pe sfârşite
cu primul pas în lume mă transform într-o
generaţie fără niciun dumnezeu
pun ziua pe roţi un troler de companie
hurducăind pe străzi
cât să întindă nervii unora mai fără chef
de-a asculta un pic şi din refrenul existenţial
nicio noutate urc în maşină bagajul alături
să nu mi-l fure vreunul pe la răscruci
blochez uşile
urc treptele meseriei încetinel să nu zdruncin orgolii
iau poziţia unei femei office
mă ridic la baza nazală a şefului în mândria acestei zile
ca şi în altele piscurile existenţiale sunt deja atinse
nu mai sunt locuri şi oricum ar costa prea mult
pentru un buzunar delicat
aspiraţiile sunt steaguri implantate în carnea vieţii neviaţă
tot ce-mi rămâne e să muncesc pentru ceilalţi
de aici cobor spre ceea ce mai rămâne din rămâneri

odată cu mine îngerii urcă şi coboară ziua lor
mai îngrijoraţi ca oricând
niciun pisc vizibil

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!